Înainte de asta, am plecat la Halifax pentru că era un om, el are degerături la degete. ( Oh.) El nu avea mănuși. Și el a trebuit să meargă la spital și este bandajat peste tot, și picioarele lui la fel, de asemenea. Și deci eu am auzit aceasta, oh, mi-a tresărit inima. Așa că i-am adus lucruri.
Când m-am dus la Halifax după aceea, noi am avut o problemă. Zăpada era atât de mare că avionul s-a întors la aeroport. ( Uau.) Și aveam multe animale de companie acolo și alte lucruri. Așa că eu nu am putut lăsa un singur om singur acasă. (Da.) Și nou. Nu știe să hrănească câinii și cum să îi îmbrace cu haine călduroase înainte de a ieși în zăpadă. Zăpada era atât de mare. Eu a trebuit să mă întorc. De la Halifax înapoi la Sf. Ioan. Deci avionul s-a oprit, nu mergea. Avionul a spus: „Bine. Noi avem un hotel pentru voi toți, rămâneți aici. Și mâine vremea va fi bună, vă vom duce înapoi acasă. ” Toți clienții au rămas în afară de mine. Eu am spus: „Eu trebuie să plec.” Așa că am ieșit. Ei nu au rambursat, pentru că m-am oferit voluntar să merg. Nu este vina lor. Eu nici nu am întrebat. Am spus: „Eu trebuie să plec.” Și atunci ei mi-au spus: „Dar nu primiți nimic. Eu am spus: „Bine, nu contează. Nu vă faceți griji. Lăsați-mă să plec.” Și apoi, ei au spus: „Dar vremea este atât de rea, nu puteți merge. Nu puteți merge.” Înainte de asta, am plecat la Halifax pentru că era un om, el are degerături la degete. ( Oh.) El nu avea mănuși. Și el a trebuit să meargă la spital și este bandajat peste tot, și picioarele lui la fel, de asemenea. Și deci eu am auzit aceasta, oh, mi-a tresărit inima. Așa că i-am adus lucruri. Inițial, eu am vrut să trimit prin poștă, dar nimeni nu știa unde locuiește el. (Oh.) Nimeni nu știa pentru că el este un om fără adăpost. (Da, Maestră.) Eu am spus: „Atunci, eu trebuie să merg la Halifax. Eu sunt sigură că cineva trebuie să știe.” Pentru că televiziunea a raportat despre aceasta. Deci poate că trebuie să merg acolo și să întreb. Probabil că ei știu ceva, sau o caritate undeva. Cineva trebuie să-l cunoască.
Așadar, am plecat la Halifax cu avionul dar m-am întors cu taxiul. Șoferița de taxi, ea este singura care a îndrăznit să mă ia, pentru că nimeni nu voia să meargă pe vremea aceea. (Oh.) Nici măcar nu poți vedea drumul în fața ta. Dar am spus că trebuie să plec. Animalele mele de companie. Deci, ea a fost de acord. Eu am spus: „Te voi plăti dublu, triplu.” Și ea a acceptat să meargă din cauza banilor. Eu am spus: „Oh, mulțumesc Domnului. Foarte bine pentru tine.” Și apoi ea a condus poate doar jumătate de kilometru, câteva sute de metri, iar apoi ea s-a ciocnit și apoi s-a îngropat pe ea și pe noi într-un munte de zăpadă. (Oh. Doamne.) Și din fericire, am ieșit cu toții și am săpat, am săpat, am săpat și apoi am ieșit. Așa că i-am spus însoțitorului meu de la acea vreme, din Costa Rica. I-am spus: „Tu conduci. Nu pot avea încredere în această femeie acum.” (O, atât de periculos.) Poate că ea este prea obosită, a condus deja toată ziua. În acest timp, ea ar fi trebuit să nu mai conducă, se odihnește. Dar din cauza noastră, i-a părut rău pentru noi, așa că ea ne-a luat. De asemenea, noi am plătit-o bine. Dar nu puteam să clipesc pentru că a trebuit să conduc cu el. (Da, Maestră.) „Stânga. Dreapta. Drept. Nu, nu, nu! Încet. Încet. Acum bine, bine, bine. Du-te, du-te, du-te, du-te, du-te. Du-te, dar lent, lent, încet.” Toată noaptea. Eu nu știu câte ore de la Sf. Ioan la Halifax. Era chiar noaptea. (Da, Maestră.) Noaptea. Și ce a făcut șoferul de taxi? S-a așezat în spate, eu am stat în față. (Uau.) Eu trebuie să mă uit (Da.) și să-l țin treaz pe el, de asemenea. Noi a trebuit să vorbim să-l țin treaz. Eu am cântat, am vorbit, am dirijat traficul. Numai el, nimeni pe drum, cel puțin. Slavă Domnului. Și a alunecat și a alunecat și a cotit la stânga, la dreapta etc. N-ar fi trebuit să fac asta. Dar eu am avut încredere.
Dar înainte de asta, noi am reușit să întrebăm oamenii și l-am găsit pe acel om fără adăpost, i-am dat ceva bani. (Incredibil.) Dar eu i-am spus: „Nu spune nimănui. Este mai bine pentru tine. Doar pentru tine. Nu le spune oamenilor că ai bani, numerar. Este periculos.” Eu nu pot să-i dau un cec, nu? Așa că i-am dat, cred, câteva mii de dolari în numerar, și apoi haine și mănuși și pălărie și căciuli (șepci) și șosete și încălțăminte. (Uau.) Cizme. El este un om fără adăpost, dar cineva i-a dat un depozit în care să locuiască. Și o societate bisericească știa asta. Deci, întrebând, întrebând, întrebând, o persoană a spus alteia și alta și alta, și noi am aterizat acolo, și am rugat pe cineva să să sune părintele bisericii și pe soția lui. Ei au venit. Un cuplu foarte umil. Ei fac caritate. Ei ajută persoanele fără adăpost, asa că ei știu unde este el. Ei ne-au dus la acel depozit unde locuia el. Nu este deloc o cameră. Avea o canapea stricată, ei i-au dat-o. Este mai bine decât nimic. Și în jurul lui sunt scaune și tot felul de mobilier. El avea doar canapeaua aceea și câțiva metri pentru a merge la toaletă. Asta este. Câțiva metri, dar în zig-zag. (Da, Maestră.) Și o sobă caldă sau ceva de gătit. Aceasta este tot. Și el locuia acolo dar cel puțin îi este cald. De ce a avut degerături? Pentru că el a ieșit să caute un loc de muncă, pentru muncă. Chiar lucrează pentru mâncare. Dar el nu avea nimic să se acopere. Îmi amintesc că erau minus 40 de grade. (Oh!) Unele zile 30 (minus), dar unele zile mai puțin. Unele zile mai mult de 40 (minus). Îmi amintesc ceva de genul acesta. Treizeci este o zi mai caldă. Dar eu îmi amintesc că este cu 40 de grade mai puțin. Eu am spus: „Eu nu pot să cred că oamenii trăiesc pe așa vreme!” I-am spus însoțitorului meu. Și nu pot să cred că eu puteam chiar să mă plimb de la mașină până la magazin. Am crezut că voi îngheța de moarte pe o astfel de vreme. Înainte mi-am imaginat, minus 40, este de necrezut să trăiești acolo! (Da.) Și nici nu poți merge la cumpărături și să-mi fac părul chiar!
Așa că am spus: „Oh, omul acela, el trebuie să sufere atât de mult dacă nu are nici mănuși, nici șosete.” Eu a trebuit să plec. Dacă nu plec, aș suferi, mintal. (Da, Maestră.) Imaginându-mi câtă suferință trebuie să îndure el. Aș suferi mai mult imaginându-mi-l și să nu fac nimic. Deci, am plecat. Și așa s-a întâmplat. Deci, din fericire, noi ne-am întors la timp, i-am plătit doamnei banii, i-am luat o cameră de hotel ca să se poată odihni până dimineața. Atunci ea putea conduce. Am spus: „Mai bine dormi. Nu te întorci acum. Mai bine să dormi până când vremea este mai bună, în siguranță, atunci conduci.” Ea a spus: „Bine, bine.” Deci, noi i-am rezervat un hotel, am plătit pentru acesta, și apoi am lăsat-o acolo. Apoi noi am spus la revedere. Cineva a venit și ne-a luat. Cel puțin puteam avea contact telefonic.
Eu am crezut că v-am spus toată povestea deja, dar nu sunt sigură. Mai vreți să știți? ( Maestră, a fost așa de emoționant că ați călătorit tot drumul la Halifax doar pentru o singură persoană, și pe vremea aceea periculoasă, ) Da, nu contează. ( și este ca în articol. Citează managerul magazinului, ) Da. ( care privea Maestra cum umple cărucioarele și el a spus: „Este de necrezut. Eu n-am văzut niciodată așa ceva, niciodată, și sunt aici de cinci ani. Chiar și conturile noastre de afaceri, nimic de genul acesta.” Chiar și afacerile care fac caritate, nu erau comparabile cu ceea ce făcea Maestra. Deci, este foarte remarcabil. ) Acesta nu a fost un magazin caritabil. Sunt magazine diferite cele despre care vorbim noi. Biserica din Sf. Ioan este Armata Salvării, (Da.) ei au un magazin caritabil. Și cel de la care eu am cumpărat, ei sunt dintr-o clasă de vârf a magazinelor de îmbrăcaminte. (Da, da.) Așa că am donat și pentru că inițial ne doream doar să dăm hainele și să plecăm, dar maiorul de la Armata Salvării mi-a spus despre terenul de alături. Dacă ar putea el să-l cumpere, ei ar fi buni pentru ceva. Poate că el poate avea un adăpost pentru persoanele fără adăpost sau ceva similar, eu am uitat. Așa că i-am dat bani să cumpere pământul. Este destul de ieftin. Eu sunt surprinsă. (Uau.) Poate pentru că a lui este o organizație caritabilă. Deci probabil că l-au dat la un preț mai mic sau așa ceva. Și apoi mai există alta, este o organizație diferită și le-am dat și lor bani numerar, pentru că eu nu puteam scoate mult mai mulți bani. Orice am putut obține în ziua aceea, le-am dat lor sau mai mulți, mai mulți decât am scos. Cred că aș putea obține cam 20.000 de dolari canadieni pe zi.
Nu am avut niciodată nevoie de atât de mult, așa că nu am cerut niciodată mai mult. Și noroc că am avut deja un card de credit, înainte nu am avut niciodată. Eu am fost în America fără nimic. Și banii mei – discipola mea avea acolo un cont bancar mare. Și când am spus că vreau să mă alătur ei, ei au spus: „Vrei să-i iei banii, nu-i așa? Acesta este motivul pentru care vrei să te alături.” (Oh.) Atunci ei nu m-au lăsat. Ei nu m-au lăsat să fac un cont comun cu ea. (Oh, uau.) Erau banii mei iar ea i-a luat din Taiwan (Formosa) pentru mine cu ceva timp în urmă. Toți discipolii au bani. Afacerile mele pe care ei le controlează. Ei sunt manageri pentru una și alta. Eu abia aveam ceva, înainte. Acum am ceva, doar ca să pot arăta lumii că eu nu sunt aici sau acolo să vă mânânc mâncarea. Sunt capabilă să am grijă. Uneori pentru ședere, reședință. Pentru birocrație, pentru hârtii. Altfel, eu nu văd nici un fel de bani care să vină. Desigur, dar eu nu duc lipsă de nimic. Dacă am nevoie, desigur pot să cer. Dar eu nu am nevoie de nimic. Nu-mi place să cer. Dependența de orice este într-adevăr împotriva naturii mele, împotriva religiei mele. Ei spun asta. Dacă eu cer și nu am, atunci nu mai întreb. (Da, Maestră.) Sau dacă nu se face automat, atunci eu nu cer. ( Bine.) Eu nu am nevoie de mult. Tot ce vedeți, hainele mele și frumoase și toate acestea, eu le port doar pentru muncă. Este ca o uniformă. Uniformă specială. Restul, nu am nevoie de multe. Pot purta haine ieftine, simple și confortabile. (Da, Maestră.) Deci, nu prea am nevoie de multe.
Chiar și când nu eram Maestră, eu am suferit de foame trei zile la Paris, fără slujbă. (Oh, Doamne.) Fără loc de muncă, căutând un loc de muncă. Totuși, eu nu le-am spus oamenilor că nu am bani, oamenii care m-au luat să lucrez acolo. Și când am renunțat dintr-un motiv sentimental, ei m-au întrebat dacă aș vrea niște bani. Am spus: „Nu, nu, mulțumesc. Este în regulă.” (Oh.) Nu am dorit să se înțeleagă greșit. Eu eram îndrăgostită de omul casei atunci. (Oh.) V-am spus deja această poveste. (Da, Maestră.) Pentru că soția lui nu era foarte drăguță cu el. (Oh.) El este doctor, este deja ocupat și merge acasă, trebuie să faci asta, să faci asta pentru copii. Și ea putea să o facă. Dar nu-i place să-i spună frumos. Ea a spus: „Hei, fă asta! Hei, du-te să faci asta! ” Ca la comandă. Așa că am simțit simpatie pentru el, și apoi aceasta s-a schimbat încet într-o relație romantică, dar eu nu știam. Dar eu o puteam controla până când el a stricat-o și apoi eu a trebuit să fug. (Da, Maestră.) Pentru că acum eu știam că și el avea sentimente pentru mine, atunci eu nu pot rămâne. Ar fi periculos. Dacă eram doar eu, atunci puteam controla, dar eu eram tânără. Deci, am spus că trebuie să plec. Pentru că am renunțat imediat. Nu am unde să stau și bani deloc (Oh.) pentru că eram studentă. Am doar câțiva dolari să merg cu autobuzul, dar nu suficient pentru a cumpăra pâine. Dacă cumpăr pâine, nu aș fi avut bani să merg undeva să caut un loc de muncă. Așa că trei zile, nu am avut nimic. Și mergeam prin parc în căutarea unui loc de muncă și a venit un bărbat și mi-a oferit 800 de franci, banii francezi la acea vreme. Eu nu știu câți dolari americani, poate jumătate din ei. (Oh, uau.) Opt sute să merg cu el. Așa că am spus: „Dacă nu plecați, voi chema poliția.” (Oh, uau.) Apoi am fost serioasă, așa că a plecat. Cel puțin e decent. (Da, Maestră.) Foarte decent. Chiar și când eram mai tânără, totuși. În Âu Lạc (Vietnam), eu m-am dus într-o zonă și nu aveam mulți bani, știți, studentă, iar proprietarul casei este un prieten al unui prieten, m-a lăsat să rămân. Și ei au pregătit mâncarea și au lăsat-o pentru mine. Nu știam dacă ei au lăsat-o pentru mine sau nu, pentru că au plecat înainte să ies din camera mea. Eu nu am îndrăznit să mănânc. Așa că am ieșit, am mâncat doar pâine și am băut apă. (Of, Doamne.) Deci, să cer ceva pentru mine este foarte … Eu nu mă simt confortabil. (Da, Maestră.)
